joi, 21 iulie 2011

Vreau să respir oxigenul meu din 50 mp , nu odoarea şpăgilor şi mânăriilor administraţiei locale

n municipiul Iaşi sunt 17 metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor, faţă de 50 mp pentru fiecare cetăţean, cât prevede Organizaţia Mondială a Sănătaţii. În plus, suprafaţa verde a oraşului este inadecvat amplasată, sub un continuu asediu al clădirilor, maşinilor, betoanelor, nesimţirii unor locuitori şi sub supravegherea autorităţilor care aprobă din ce in ce mai multe investiţii private, ce afecteaza zona verde a oraşului. "Chiar dacă suprafaţa verde pe cap de locuitor este acceptabilă, problema vine din faptul ca acestea sunt distribuite în mod neuniform. De exemplu, cei din cartierele Nicolina sau Tătăraşi nu au nici un parc aproape de ei, la 15 minute de mers pe jos", a declarat Galea Temneanu, purtătoarea de cuvânt a Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Iaşi.

Nici raportat la normele europene, municipiul Iaşi nu stă bine la capitolul spaţii verzi. Conform cerinţelor Uniunii Europene, fiecare cetăţean trebuie să aibă un parc, la maximum 15 minute de mers pe jos. Suprafaţa de spaţii verzi care ar trebui să existe, potrivit normelor europene, este de 30 de metri pătraţi. " -Buna Ziua Iasi iunie 2007



Potrivit noii ordonanţe de modificare a Legii mediului din 2007, primăriile au obligaţia ca în 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii să facă planuri pentru amenajarea spatiilor verzi. În caz contrar, administraţiile locale care nu găsesc terenuri în care să-şi facă spaţii verzi vor primi amenzi cuprinse între 35.000 lei şi 40.000 lei. Până la sfârşitul anului 2010, fiecare localitate trebuie să aibă cel puţin 26 metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor. 
Reprezentanţii Ministerului Mediului au arătat că în ordonanţă e interzisă schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi, prevazute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori stramutarea lor.

Prin aceasta se modifică articolul 71 al Legii mediului care prevedea că spaţiile verzi, proprietate privată, puteau fi folosite pentru construcţii de către proprietari. Din cauza acestei prevederi, destinaţia multora dintre spaţiile verzi a fost schimbată în ultimul an, de când parlamentarii au modificat legea.



Dragii mei poate că toate acestea nu sunt atat de interesante  pentru toţi dar pentru mine da din doua puncte de vedere. Am un petecuţ de teren trecut , cam abuziv, ca şi spaţiu verde  de ceva ani şi faptul că mă roade bataia de joc. Ok, asta e, e spaţiu verde, nu mai fac un amărât de garaj pe el, paguba mea, să respire oxigenul meu şi alţii, vorba aia. Dar am un mare of cu privire la treaba pe care o să o descriu acum.
În capăt De Independenţei, colţ cu Sărărie se află o cladire veche, frumoasă, în care se află un aşa zis restaurant, mai mult sau mai puţin, şi un internet-Star Grill. Nu ştiu care e situaţia juridică a clădirii, dacă e propietate privată sau aparţine administraţiei locale, cert e că avea o bucată buna de spaţiu verde în faţă care a devenit de câteva săptămâni o bucată bună de terasă batucită cu pavele, pe ambele parţi ale aleii de intrare.  Chiar şi propietate privată dacă e, cum naiba i s-a dat autorizaţie pentru asta având în vedere criza spaţiilor verzi?  Cum naiba nu avui eu atâta buzunar încât să încapă şi mâna cuiva care să-mi aprobe şi mie un garaj pe patratelul meu şi altul a avut? E drept că mă oftic şi mă oftic rău când mi se dă cu legea în cap ptr 20 mp, cum  că aş fi  cărpănoasă şi doresc să distrug spaţiul verde iar lui nenică ăsta cu terasa, nu îi mai dă nimeni în cap cu legea , că deh...nu e aceeaşi pentru toţi in Românica noastră, ne-am obişnuit deja. Să mă mai oftic sau nu?


                                                                     Inainte
Dupa
Eu nu ştiu după care calcule au fost găsite în 2007 cei 17mp pe cap de locuitor ca şi spaţiu verde însă , conform Institutului Naţional de Statistică , în anul 2010 oraşul Iaşi avea o populaţie de 308.700 locuitori iar conform raportului primarului pe anul 2010,  suprafaţa totală de spaţii verzi existentă în oraşul Iaşi, întreţinută de Primărie prin Direcţia de Servicii Publice Municipale şi apoi, în a doua jumătate a anului 2010 de SC Servicii Publice SA este de 361,72 hectare.
 Pe suprafeţe de folosinţă (exp. Flori, gazon, alei, diverse) în acelaşi raport reiese un total de 2.617.200 mp. La un simplu calcul matematic 2.617.200 : 308.700=8,478 mp/cap de locuitor. Aşadar, ori cei 17 mp s-au topit miraculos ori mie nu-mi iese matematica, însă un lucru e clar, în anul 2007 populaţia din Iaşi era de cca 340.000 locuitori fără a lua în calcul cei peste 50.000 de flotanţi şi 40.000 de studenţi, prin urmare nu putem spune că populaţia s-a mărit şi de aia nu ne mai iese. Cert e că, cei 26 mp din obligativitatea Ordonanţei din 2007 nu prea ies la socoteala şi conform aceleiaşi Ordonanţe ar trebui amendaţi aceşti primari, care nu au luat măsuri de extindere a spaţiilor verzi. Oare se autosesizează cineva:))))) sau să ne sesizăm noi, cetăţenii, că doar tot din buzunarul propriu se plăteşte. Eu  propun să plătească din buzunarul propriu măcar pentru micşorarea spaţiului verde care deja exista,  că de extins.....sănătate de fier cu oxigen puţin. 

luni, 18 iulie 2011

Tara pentru care nu sunt mandra

Lasati-ma sa urlu. FUCK THE SISTEM, tocmai mi s-a ridicat masina. Am achitat 430 ron si as dori sa stiu de banii astia care e coltul de parcare pe care am inceput sa-l platesc si pe care Stimabilul Nechita l-a realizat?( Si nu vreau sa aud comentarii de genul: S-au realizat 15 locuri langa alimentara din Dacia si alte 20 in spatele bisericii X din Pacurari). Ma duc ca tot omul sa-mi ridic pasaportul copiilor si ca in orice an, in perioada de vara e nebunie. Institutia venerabila si stimabila a eliberarilor de Pasapoarte are cca 10-15 locuri de parcare....numai bune ptr angajati. Deci...pe sistem comunist, nu ai voie sa ai masina, vii cu ea in buzunar eventual sau o parchezi.....acasa, caci pe o strada cu 3 benzi pe sens ,unde tot timpul se parcheaza la bordura de cand mama ei a facut-o, se sta la "pescuit" speculand faptul ca o sumedenie de oameni vin cu treburi la serviciul Pasapoarte si ce o mai fi acolo si ,SE STIE, nu au unde parca. Am ajuns la sediul lor o data cu masina mea care era debarcata, deci a fost chestiune de minute, asa de bine organizati sunt. Intereseaza pe cineva? Administratia poate? Cea care a avut grija sa ridice tarifele ptr ridicarile auto in ideea de a stopa INFRACTIUNEA CICA, dar care isi bate joc de noi cu o nesimtita grosolanie. Pai fa-mi nenea stimabilul domn nechita cu N mic niste posibilitati de parcare si apoi vino si amendeaza-ma ca sunt cetatean antisocial si nesimtit si mi-am lasat masina la bordura neregulamentar. Am cerut si eu sa vad fotografia masinii de la locul faptei. Cica trebuie sa fac cerere. Intreb si eu unde scrie asta ca sa-mi fie opozabil. Raspunsul...NICAIERI, doamna, asa a zis sefu' "Hotie si nesimtire. LASATI-MA SA URLU